Dar trebuie să întreb: nu
suntem oare cu toții un pic masochiști? Nu ne forțăm cu toții să continuam o
relație doar de dragul trecutului sau în speranța viitorului? De câte ori nu am
continuat să fim cu cineva doar în amintirea a ceea ce a fost? Ne spunem mereu
"obișnuia să …” uitând că ne-am despărțit dintr-un anume motiv, care
era solid la momentul când sufletele
noastre au ales să purceadă pe drumuri diferite.
Uneori, dacă nu proiectam
anumite idealuri asupra partenerilor noștri, ne pierdem întreaga speranță
asupra unui viitor al relației. Așa că încercăm mereu. Și de îndată ce rămânem
singuri, ne întrebam ce s-a întâmplat cu cavalerul în armură. Eu condamn societatea. Fiecare fetiță crește ascultând
poveștile Cenușăresei și ale Prințesei Adormite. Prinții lor sunt sinceri,
fideli, inteligenți, arată excepțional, sunt de viță nobilă și știu cum să iubească.
Și nu sunt doar iubiții lor ci și salvatorii lor pe cai albi. Dar uităm că
acest basm nu se va adeveri niciodată în viața reală. Acum, femeile se trezesc și
fără un sărut, muncesc și se salvează singure. Și, presupunând că acest cavaler
va apărea, acesta va fi doar un bonus al vieții lor și nu scopul principal.
Dar dacă nici basmele și nici speranțele
nu constituie definiția unei relații care ar fi aceasta? Am citit că singurul
lucru care poate defini o relație este o alta, fie că este una din trecut sau o
proiecție asupra viitorului, avem nevoie de O ALTA PERSOANA pentru a defini
prezentul trăit cu cineva.
Uneori este în sensul bun. Dacă
ultima noastră escapadă amoroasă nu a fost satisfăcătoare, putem fi recunoscători
pentru ce trăim în prezent. Dar ce se întâmpla
dacă ceea ce am trăit în trecut nu poate fi comparabil cu prezentul? Dacă
trecutul nostru a fost atat de incredibil încat orice s-ar întampla în momentul
de fata nu poate depași așteptarile? O.
mi-a povestit că ultimul ei prieten i-a daruit un vis. Și erau îndragostiți,
iar el a fost poate cavalerul ei în armura. Cu toate acestea nu au reușit să
ramana impreuna. Iar ea a avut puterea să-i reziste în final când el vroia să o
arunce încă o data în tumultul vieții sale distruse de sentimente nespuse. Dupa
ce a fost imperfect, a dorit să se transforme în tot ce ea iși putea imagina. Însă,
ca o femeie puternică, ea și-a îndeplinit dorintele proprii și nu ale proiecției
ei. Și totuși ma întreb: de ce se gandește în continuare la trecut?
Ei bine, la randul meu, am
trait relații excepționale. Relații în care am fost iubita și am primit tot ce
mi-as fi putut dori în viziunea mea romantică de la cavalerul meu. Însă am
refuzat să ma conformez. Am preferat să raman sălbatică, sperand că într-o zi
voi gasi pe cineva suficient de puternic care să ma susțina și să ma ridice
pana la cer.
Pentru că știți, chiar dacă sărutați
o mie de broaște pe drum, într-o buna zi o veți săruta pe cea care se va
transforma într-un print. Și dacă nu, atunci macar veți fi caștigat suficienta
experienta și veți avea ocazia să scrieți despre aceasta. Zambind:)
A voastra sincera, S.C
xoxo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu