Astăzi mă gândeam la relații. În
fiecare limbă am inventat atât de multe cuvinte pentru a descrie acest lucru
particular care face două persoane să strălucească împreună. Și peste tot unde
ne uităm, vedem relații…fie că sunt între doctor și pacient, om și câine,
prietene sau cupluri, oamenii tind să se unească.
Eu cred că relațiile sunt ca și
bursa: chiar dacă uneori sunt previzibile, nu ești niciodată sigur.
Unii spun că nu poți fi niciodată
sigur de nimic. Dar o relație este ca și un top de cașmir: va fi mereu la modă
și, dacă este sută la sută real, ai făcut o investiție care se va dovedi a fi
rentabilă și profitabilă de-a lungul anilor.
Atunci când știm dacă am luat
decizia corectă? Că persoana pe care am cunoscut-o este menită să rămână în
viața noastră? Uneori trebuie să supraviețuim cerții pentru a realiza că suntem
compatibili. În același timp, eu cred că, dacă o relație nu este cristal atunci
o ceartă sau o neînțelegere va fi exact ca și criza financiară: dură la
început, austeră pe parcurs, iar repercursiunile vor rămâne vizibile pentru
totdeauna.
Sau poate ai nevoie de un
permanent calm pentru a susține relația…Cu toate că, este credința mea
personală, că nu două persoane nu se vor putea oglindi niciodată atât de
perfect încât să nu răsară o fisură la un moment dat.
Suntem cu toții atât de complecși
încât suntem uniți de toate diferențele noastre și separați de toate
similitudinile. Cred că întreaga noastră viața este o goană în speranța
reconstituirii mitului androgin; mitul edenic despre o relație perfectă, două
suflete pereche menite să fie împreună. Și totuși, am realizat că, în momentul
creației, nimeni nu a simțit nevoia să făurească două cupluri sau un triunghi
conjugal. Acel creator a considerat că este suficient să existe un bărbat și o
femeie în această lume și că ei își sunt suficienți unul altuia. Și atunci de
ce suntem într-o permanentă căutare nu doar după sufletul pereche ci și după
prietena perfectă?
Auzim mereu de acele relații
excepționale: cele patru prietene, compania perfectă, bărbatul perfect sau
femeia genială. Suntem antrenați să credem că există undeva pe pământul acesta cineva
care este perfect pentru noi și care ne caută la rândul lor. Dar dacă reflectăm
asupra problematicii, șansa să găsim persoana respectivă, între câteva bilioane
de alte persoane, este atât de mică, încât putem să și renunțăm la idee.
Atunci dacă nimic nu ne
consolidează visul, de ce mai încercăm?
Poate că este în ADN-ul nostru; poate că nu putem să renunțăm la
speranță; poate pentru că de fapt tânjim după acea persoană particulară…poate
pentru că ardem de fapt de dorința să fim completați. Fie că este de un bărbat
sau o femeie.
Și totuși, chiar suntem
incompleți dacă suntem singuri? Unii au nevoie de o altă persoană pentru a se
putea defini pe sine. Vorbesc in NOI,
relații și viitor. Am inventat show-uri
care promovează independența femeii, dar dacă suntem realiști vis-a-vis de
viață, observăm că trăim în continuare într-o societate patriarhală: femeile
merg rareori singure în cluburi, cafenele, galerii și sunt reticente cu privire
la solitudine. Și ce mă frapează este că, în timp ce bărbații sunt perfect
capabili să-și construiască un viitor singuri, femeile au nevoie de prietene
sau un alt EL pentru a-și stabili propria viață.
Ei erau vânători și au învățat
că, pentru a fi victorioși trebuie să fie capabili să stea singuri într-o
pădure și să biruiască balaurul. Femeile, pe de altă parte, rămâneau acasă, în
grupuri, gătind, bazându-se una pe cealaltă și bârfind. Iar această mentalitate
s-a transpus cumva mascat și în secolul douăzeci și unu.
Dacă mă întrebi despre suflete
pereche, aș putea să răspund că iubesc cuvântul suflet și îmi place cuvântul
pereche, dar nu sunt capabilă să merg mai departe cu sensul ascuns al termenului.
Pentru că, la rândul meu cred în independență și mă străduiesc să o obțin în
fiecare zi. Cu toate că sinele meu profesional îmi spune că nu există bărbatul
perfect sau prietenele excepționale, mă trezesc la finalul unei zile sorbind
cocktailul cu fetele și căutându-mi jumătatea.
Și ce faci când, să zicem, ai
găsit acea persoană specială? Te părăsești pe tine modelându-te după acel
cineva? Sau trebuie să purtăm o bătălie constantă între noi înșine și celălalt?
Uneori ne agățăm de o relație chiar dacă este toxică. Pentru că, deși ești
sigur că nu poți trăi fără ea, rămâi în urmă întrebându-te dacă poți trăi cu
ea.
Pentru că așa este cu oamenii….
Spre deosebire de matematica simplă nu pot fi adăugați sau substituiți după
aceleași reguli. Este, de cele mai multe ori, greu să găsești pe altcineva care,
adunat ție să rezulte cu adevărat un doi. Iar alte dăți nu ești pregătit să ai o
ecuație negativă în viața ta.
Așa că, într-adevăr, uneori chiar
credem că ne-am găsit jumătatea; că, împreună suntem tunete și fulgere…iar în
anumite dimineți chiar și un răsărit de soare. Dar uneori, chiar și răsăritul te
poate dezamăgi.
A voastră sinceră, S.C.
xoxo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu