Intâlniri cu termen de valabilitate

”Nu are mâine, dar are viitor.”

Alfredo Bryce Echenique – Ghidul trist al Parisului 

Întotdeauna mi-am dorit să fiu cineva special. Să devin o a doua Christian Amanpour, să scriu un roman asemeni ”Cum să ucizi o pasăre cântătoare” sau să fiu capabilă să cânt precum Miles Davis… Dar undeva ascuns în sufletul meu, mi-am dorit întotdeauna să devin de necesară cuiva. Nu neapărat asemeni aerului pentru o persoană, ci mai degrabă așa cum o zi de iarnă îți amintește de vară, sau cum ai nevoie de ploaie pentru a aprecia soarele. Cred că asta poți atinge doar atunci când devii de neuitat, dar greu de amintit…

Cred că oamenii sunt făcuți pentru a fi împreună. Că după ce aspiri după un lucru, vei lupta pentru a-l obține. Și că uneori trebuie să renunți. Cred că orice poveste de dragoste are la capătul ei doi omeni iresponsabili dornici să încerce chiar dacă știu că vor termina prin a fi sfâșiați. Cred că trebuie să încerci, chiar dacă știi că jurămintele făcute astăzi, vor fi călcate în picioare mâine. 

Unii spun că suferă pentru că nu au putut prezice sfârșitul. Că dacă ar fi cunoscut finalul, nu ar s-ar fi delectat cu începutul. Eu consider că aceia sunt lași. A-i spune nu unei incredibile povești de dragoste, doar pentru că știi că se va sfârși? Crezi că Romeo și Julieta ar fi spus ”nu, mulțumesc, dar nu te iubesc, pentru că vom muri împreună” în loc să se încânte cu limitatul timp avut la dispoziție ?

Prin urmare am ajuns să mă întreb despre relațiile cu un termen de valabilitate. Este acel tip de comuniune care știi sigur că se va termina – fie că este într-o săptămână, un an sau indefinit -. Este acea relație în care te cufunzi fără să te gândești, cu toate că știi că vei fi rănit după. Unii o pot numi sinucidere emoționala. Eu o numesc o poveste de dragoste idealistă.

Prima dată când am compus termenul, a fost când am știut că relația în care mă aflam nu avea posibilitatea unei supraviețuiri. El era clasicul băiat rău, care se străduia să devină bun. Eu eram o studentă ce căuta o romanță. El era dur cu un punct sensibil. Eu căutam ceva nou. Ne-a unit un flirt și un concert de jazz. El vorbea în viitor creând ceva palpabil pentru noi, care nici nu știam că doream. Promitea și aștepta, iar eu vroiam să fiu a lui. Dar curând s-au observat crăpăturile relației noastre de anvergură : el era un soldat american, obișnuit cu întâlnirile dornic să viseze ; eu eram o europeană care nu știam ce înseamnă o relație. Relația noastră pentru mine consta în a petrece timp împreuna pentru câtă vreme eram amândoi în Germania ; eu nu i-am văzut granițele exprimate în timp. El avea nevoie de distanța pentru că vroia o implicare totală. Eu m-am îndrăgostit pentru că intram în criză de timp.

Dar am vrut acea durere excepționala. Am vrut să cred că, în ciuda tuturor diferențelor și a faptului că aveam o clepsidră cu timp scurgându-se în fața noastră, am putea totuși să ne îndrăgostim. El vroia un viitor, iar eu eram dispusă să-i ofer prezentul.

Mai este de mirare că nu mai găsești un bărbat care să nu-și fi lăsat iluziile pentru o confirmare ?          

Aș putea compara relația cu o cutie de lapte. Are un termen de valabilitate clar în care poate fi consumat. Asta înseamnă că nu te vei bucura de lichid, doar pentru că știi data când devine fructul interzis ? Sau vei renunța la orice formă de precauție și îți vei delecta diminețile ? 

Vreau să simt toate emoțiile. Să fiu asemeni unei musculițe care experimentează viața într-o singură zi. Asta nu înseamnă egoism, ci a fi îndrăgostit. Așa cum mergeai în război pentru o convingere, nu poți intra într-o relație pentru un sentiment? Sau în speranța unuia ?

Pentru mine poate că este un sărut de la revedere; pentru el de bun venit. Dar nu regret nimic. El vorbea despre vară ; eu mă gândeam ce haine să port iarna. El avea o perspectivă de doi ani; eu mă gândeam că este întregul timp pe care îl avem. Așa că de ce să nu îți muști limba și să sari în tornada de sentimente? În fond și la urma urmei, vei spune nu, doar pentru că nu este pentru totdeauna?

Cele mai frumoase povești de dragoste au sfârșit tragic. Eu personal, consider că lacrimile sunt un preț echitabil pentru timpul petrecut împreună. Cred în cel care m-a întrebat ” Hai să facem în seara aceasta ceva ce niciunul dintre noi nu a mai făcut vreodată”. Și din nou voi fugi cu el spre necunoscut.

Poate dura o noapte, o săptămână sau pentru totdeauna. Întrebarea este: vei avea curajul să sari, dacă știi că am pornit cronometrul?

A voastră sinceră,

S.C.