Prin cluburi

(English version)

Mărturisesc cu toată inocenţa de care pot da dovadă, că niciodată nu am ştiut cum ar trebui să mă comport într-un club. Serios, niciodată nu am ştiut cum ar trebui să abordez, să ma las abordată sau să interpretez abordările altora.

Sorbindu-mi cafeaua de dimineaţă, am profitat de ocazie pentru o discuţie despre noi şi comportamentele noastre prin cluburi. Nu am fost deloc surprinsă să constat că tuturor ne lipseşte încrederea în sine. Întotdeauna am detestat, dar practicat, obsesia fetelor de a diseca fiecare gest, acţiune chiar şi zâmbet până la refuz. Independente? Mai gândiţi-vă: când a fost ultima dată când aţi mers singure în club sau măcar la o cafea? V-aţi despărţit de grup pentru a vă bucura de un dans în propria prezenţă?

De obicei fetele se grupează hotărâte să afişeze cea mai bună ţinută şi toate atuurile,weekend de weekend prin cluburi, mirându-se de ce părăsesc atât de rar localul cu un număr de telefon (dat sau primit) sau măcar cu un nou flirt la activ. Am uneori impresia că, atât fetele cât şi băieţii s-au speriat de noul mileniu pierzându-şi iniţiativa. L. povestea deunăzi despre un nou "it"-guy, tot mai des întâlnit, care are obiceiul de a-şi prezenta CMPT-ul: Cheia de la Masina, Portmoneul si Telefonul - înainte de a oferi ceva de băut.

Ce gândesc băieţii? Era un citat care îl adoram..."Bărbaţii sunt simpli...sunt ca plantele". O, dar chiar mi-ar plăcea să cred asta. Pentru a primi un feedback cât se poate de realist asupra dilematicii, l-am abordat pe dl.P. Conform teoriei lui, cheia unui flirt reuşit se află în privire. Şi eu care credeam că totul ţine de dans elaborat şi alte trucuri aflate din revistele pentru femei. Mă aşteptam să aud până şi de la el, un om al cărui intelect şi profunzime le apreciez, un discurs macho...Dar dl.P a reuşit să îmi alunge cinismul şi să îmi reamintească motivul pentru care m-am îndrăgostit prima oară...Ei nu caută o aparentă power-woman, aschilombică şi inabordabilă...Ei speră la o privire, la acea fracţiune de secundă când privirea se pierde într-o masă de oameni şi totuşi te uiţi într-o singură direcţie, sperând la reciprocitate. Acel zâmbet de je-ne-sais-quoi care îndeamnă şi facilitează conversaţia.

Ei vor ca atunci când îţi întind mâna, dorind să te ducă într-un loc mai retras, să le răspunzi invitaţiei fiind convinsă că urmează o conversaţie spumoasă, un small-talk inspirat şi nu doar un şir de aluzii sexuale.
Aşa că mă întreb: este atât de rău perindatul prin cluburi? Desigur, poţi avea ghinion; poţi întâlni pe cineva care doreşte doar un alt număr în agendă. Dar poţi avea noroc, să întâlneşti pe cineva care,ei bine, care îţi poate prinde privirea dintr-o mie; care să te vadă pe tine, iar zâmbetul acela (care tu îţi spui că este pentru amica de la bar) să îţi fie adresat. Eu pe acela îl caut...Voi?

A voastră sinceră, S.C.
xoxo